Gandacul de Colorado


Gandacul de Colorado

 

Gandacul de Colorado

Denumire stiintifica - Leptinotarsa decemlineata

Gandacul de Colorado este o insecta raspândita la nivel mondial, asociata cu locurile de cultura si de depozitare a cartofilor, asupra carora actioneaza ca un daunator.

Originea gandacului de Colorado  este neclara, dar se pare ca provine din sud-vestul Americii de Nord, din statul american Colorado. În 1877, gândacul de Colorado a fost descoperit pe terenurile cultivate cu cartofi din Europa, mai exact in Germania. În Romania a fost semnalat pentru prima data în 1952, la Sapânta în Maramures.

Aceasta specie este considerata un adevarat flagel pentru culturile de legume solonacee de pe intreg globul. Pe lânga faptul ca este greu de combatut, el se înmulteste foarte repede, mananca foarte mult si se raspândeste la distante mari. In cazul in care nu se intervine rapid, se poate ajunge la distrugerea intregii culturi. Combaterea nu este posibila decât prin aplicarea rationala a mijloacelor de combatere si se recomanda contactarea unei societati specializate in combaterea daunatorilor.

In general sunt atacate cartoful, vinetele, tomatele, dar pot ataca si alte plante.

Tomatele sunt atacate doar de adultii hibernanti în foarte putine cazuri.

Morfologie

Adultul are corpul de 9-12 mm lungime, femelele fiind ceva mai mari decat masculii, de culoare galbena-portocalie. Capul este mai lat decât lung si în general este tinut în jos, astfel gândacul, privit de sus, aproape nu i se vede capul. Antenele au primele 5 articule de culoare galbena, iar celelalte 6 sunt de culoare închisa. Corpul este oval alungit, convex dorsal. Capul galben-roscat, prezinta o pata mediana triunghiulara, neagra. Aripile posterioare sunt subtiri, membranoase, la început transparente, apoi ruginii, iar dupa 30 de zile de la iesirea gândacului din sol devine roz, apoi rosii. Ele sunt de circa 2 ori mai mari decât prima pereche de aripi si în stare de repaus stau împaturite atât în lungime cât si pe latime si sunt în întregime acoperite de elitre. Picioarele sunt roscate, ceva mai deschise la culoare decât corpul, cu tarsele negre. Abdomenul prezinta 3-4 siruri de pete negre longitudinale.

Oul are forma alungita marimea lui variaza între 1.2-1.8 mm, de culoare galbena sau galben portocalie. La exterior, oul este lipicios, foarte rezistent la factorii fizici si chimici, iar corionul este transparent.

 Larva proaspat eclozata din ou este de culoare galben-portocalie având circa 1.5 mm lungime si 0.5-0.6 mm latime, partea ventrala fiind latita, iar cea dorsala bombata. Larvele napârlesc de 3 ori pâna la împupare. Larva la completa dezvoltare are corpul de 12-15 mm lungime. Pupa se formeaza numai în pamânt, la o adâncime de 2-10 cm, în functie de natura solului. Forma pupei este ovala, lunga de 9-12 mm si lata de 6-7 mm. La început are culoarea rosie portocalie deschisa, pentru ca mai târziu sa devina galben-portocalie.

 Ciclul biologic

 În conditiile din tara noasta are 1-2 generatii pe an :generatia de primavara, în lunile mai-iunie si generatia de vara în lunile iulie-aprilie. În anii caldurosi si în anumite zone ale tarii poate evolua si o a treia generatie. Gândacul de Colorado ierneaza în sol ca adult la o adâncime mai mare sau mai mica, în functie de caracterul solului si umiditatea lui. În solurile umede gândacul intra pâna la 10-20 cm adâncime, in timp ce în solurile mai uscate, nisipoase, poate intra pâna la 1m. Primavara, când temperatura medie decada  a aerului trece de 12 °C, adica atunci când temperatura zilnica maxima este peste 17 °C, încep sa iasa din sol primii gândaci hibernanti. La noi, iesirea gândacilor din sol corespunde cu începutul lunii aprilie si poate continua pâna la începutul lunii mai, iar în cazuri exceptionale si în cursul lunii iunie. Iesirea din sol se produce în cursul orelor de la amiaza când temperatura este mai ridicata. Maximul de aparitie se manifesta la temperaturi ale solului mai mari de 15 °C. Aceste temperaturi nu se înregistreaza în toate solurile la aceasi data, de aceea aparitia este esalonata pâna la sfârsitul lunii mai. 

Un gândac parcurge în mers 20-25 m pe ora, fapt foarte important de cunoscut mai ales când se descopera un nou focar. Gândacii iesiti din sol nu încep o data sa se hraneasca, uneori se întâmpla ca unii sa se reîntoarca din nou în sol si de a reveni la suprafata dupa câteva zile.

La majoritatea insectelor populatia a avut loc înca din vara înainte de intrarea în hibernare si se continua la aparitie în primavara. Dupa o perioada de hranire intensa gândacii hibernanti se maturizeaza si încep împerecherea. În timpul împerecherii insectele stau pe frunzele de cartofi fie în stare de repaus, fie consumând frunzele. La apropierea omului sau la atingerea frunzelor se despart imediat si cad. Împerecherea se poate repeta de mai multe ori pe zi, de obicei se produce în orele cele mai calduroase din timpul zilei. Uneori se întâmpla ca femelele împerecheate toamna sa se retraga pentru iernare în sol si în primavara depun oua fara sa se mai împerecheze. Astfel se explica si existenta de focare noi primavara care pot lua nastere dintr-un singur exemplar ajuns din întâmplare la fata locului.

La noi, femelele depun oua din luna mai pâna la sfârsitul verii. Ouale sunt depuse pe dosul frunzelor în gramezi sau pachete de 20-30 bucati, rareori mai mari, putând ajunge pâna la 100. Ouale sunt depuse pe dosul frunzei de la baza tulpinii, dar sunt si exceptii când sunt depuse pe tulpina. Depunerea unui pachet de oua dureaza pâna la o ora. În general o femela depune 400-500 oua, dar poate ajunge pâna la 900-1000 oua.

Din luna mai sau iunie din ouale depuse ies larvele. Perioada de incubatie este în functie de temperatura si umiditatea aerului. La o temperatura de 15 °C cu o umiditate relativ normala, aparitia larvelor se produce dupa 14-20 zile, la 20-22 °C,  dupa 5-11 zile si la 24-26 °C dupa 5-6 zile. Dupa câteva ore sau 1-2 zile de la eclozare, larvele încep sa se hraneasca cu frunze, rozând tesutul de pe dosul frunzei, fara însa sa o gaureasca. Apoi, treptat ele se îndeparteaza una de alta, îndreptandu-se spre frunzele tinere de pe vârful tufei, pe care încep sa le roada si formeaza gauri de dimensiuni diferite. Dupa 2-3 zile larvele trec pe dosul frunzelor, unde napârlesc, trecând în a doua vârsta. Dupa alte circa 4 zile de hranire intensa larvele napârlesc a doua oara, trecând în a treia vârsta. Larvele consuma acum atât nervurile subtiri, cât si cele groase ale frunzei. Dupa cinci zile de hranire larvele napârlesc pentru a treia oara, trecând în a patra vârsta. Din acest stadiu ele sunt foarte lacome, consumând frunzele în întregime, ba uneori consuma si parti din tulpina. Ele trec de pe o frunza pe alta, facând pagube din ce în ce mai mari în culturile de cartof, hranindu-se atât ziua cât si noaptea, atunci când temperatura este potrivita.

Gândacii maturizati, ajunsi în culturi noi, dau nastere la noi focare prin depunere de oua. O parte din gândacii tineri sau maturizati, s-au împerecheat si au depus oua, o alta parte nu au depus. Acesia se pregatesc pentru perioada de diapauza. Daca gândacii iesiti din sol nu mai gasesc frunze tinere, se vor hrani cu frunze batrâne; în acest caz nu se va mai produce maturizarea organelor genitale. Gândacii vor acumula cantitati din ce în ce mai mari de grasimi, vor pierde o cantitate mare de apa, iar treptat, activitatea lor scade de la o zi la alta. Pregatirea de hibernare este nu numai o urmare a hranirii cu frunze batrâne, ci si o influenta a temperaturii, a umiditatii si a luminii zilei din ce în ce mai scurta. În aceasta perioada gândacii pierd apa libera din corp în procent de 50%, fapt ce îi ajuta ca în perioada de diapauza sa poata usor supravietui. Cu cât perioada pregatitoare pentru diapauza este mai scurta, cu atât este în favoarea gândacului; cu cât acesta perioada este mai lunga (1-2 luni), cu atât rezistenta gândacului este mai slaba si mortalitatea mai mare. Din cauza aparitiei esalonate a adultilor hibernanti, apoi a celor din noua generatie, generatiile se suprapun.